Învățătura ortodoxă despre Utrenie

Cuvantul Utrenie, întrebuinţat de obicei în limba română  pentru desemnarea slujbei de dimineaţă, este de origine slavonă (de la Utro – dimineaţă). Din limba gracă s-a mai întrebuinţat în cult, în unele regiuni, şi denumirea de ortrină. În Transilvania şi Bucovina se mai întrebuinţează şi termenii de origine latină: mânecat, mânecare şi mânecândă ( lat. – a se scula de dimineaţă, în zori).
Timpul săvârşirii
Odinioară dar şi astăzi în unele mânăstiri, utrenia se săvârşea în ultima parte a nopţii, cam cu două-trei ore înainte de răsăritul soarelui. Astăzi numai Utrenia Paştilor mai păstrează peste tot caracterul nocturn al Utreniei de odinioară săvârşindu-se după miezul nopţii. În celelalte zile Utrenia se săvârşeşte de obicei dimineaţa, după răsăritul soarelui. În unele mânăstiri şi catedrale, în ajunul sărbătorilor împărăteşti şi al sfinţilor cu priveghere, Utrenia se săvârşeşte de seara, în continuarea Vecerniei şi a Litiei şi poartă numele de Priveghere (slujbă de noapte). Tot seara se săvârşeşte şi miercuri şi vineri în săptămâna a cincea a Postului Mare, precum şi în toată Săptămâna Patimilor dar fără a fi unită cu Vecernia şi poartă numele de Denie (din slavonă – veghere, priveghere).
Scopul Utreniei
Utrenia este slujba prin care se aduce lui Dumnezeu mulţumire pentru odihna petrecută în timpul nopţii şi I se cere ajutorul pentru ziua care începe.Utrenia este, după cum spunea Sfântul Simeon al Tesalonicului, ca o : “jertfă de mulţumire Celui ce aduce lumina şi Celui ce a risipit întunericul înşelăciunii şi ne-a dat lumina dreptei credinţe”. Rugăciunea de dimineaţă ne duce cu gândul la patimile îndurate de Mântuitorul de la miezul nopţii până la ziuă, adică aducerea Lui de la Ana la Caiafa, de scuipările, lovirile şi batjocurile suportate de El. Utrenia ne aduce aminte însă şi de cele două mari evenimente: Naşterea şi Învierea Domnului. În timpul Utreniei se săvârşeşte de către preot rânduiala Proscomidiei, atunci când urmează a se săvârşi Sfânta Liturghie după aceasta.
Explicarea rânduielii Utreniei
Utrenia închipuie începutul creştinismului, ivirea luminii sau a revelaţiei dumnezeieşti care urmează nopţii păcatului în care eram ţinuţi prin păcatul părinţilor Adam şi Eva. De aceea în slujba Utreniei se împletesc elemente ale Vechiului şi ale Noului Testament. Spre exemplu Psalmii profetici despre venirea Domnului sunt urmaţi de cântarea “Dumnezeu este Domnul” care vesteşte venirea Mântuitorului în lume.
Formula “Slavă Sfintei… Treimi” constituie binecuvântarea pentru începutul propriu-zis al Utreniei. Ea are caracter trinitar şi afirmă cinstirea lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat.
Cântarea “Dumnezeu este Domnul” (care se cântă de patru ori) este o trâmbiţare a veştii venirii Domnului în cele 4 laturi ale lumii.
Citirea Sfintei Evanghelii este partea principală a Slujbei Utreniei. Duminica se citeşte una din cele 11 Evanghelii ale Învierii pentru că duminica este ziua închinată comemorarii Învierii. Citirea evangheliei se face din partea de miazănoapte a Sfintei Mese preotul închipuind acum pe îngerul care a vestit femeilor mironosiţe Învierea, şezând pe piatra răsturnată a mormântului. Evanghelia este citită dinăuntrul altarului, lângă Sfânta Masă care închipuie Mormântul Domnului, iar nu dintre Sfintele Usi, în văzul mulţimii din biserică, deoarece Învierea nu este cunoscută încă decât femeilor mironosiţe. La sărbătorile din cursul săptămânii, Evanghelia este citită  dintre uşile împărăteşti (ca la Liturghie) deoarece atunci preotul îl reprezintă pe Mântuitorul Însuşi, vorbind în faţa mulţimilor, înainte de patima şi Învierea Sa.
Scoaterea Sfintei Evanghelii în mijlocul Bisericii la Utrenia de duminică închipuie arătarea Domnului după Învierea Sa şi vestirea Învierii la toată lumea. De aceea se cântă acum: “Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos…”.
Psalmul 50 este întrebuinţat încă din vechime în rânduiala Utreniei. El exprimă sentimentele de umilinţă şi smerenie cu care credincioşii Îl întampină pe Hristos.

Doxologia, Slavoslovia sau Imnul îngeresc (deoarece primul ei verset – “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu…”- este imnul cântat de îngeri la Naşterea Domnului) are caracter trinitar alcătuit în cinstea Sfintei Treimi. Odinioară doxologia se cânta în momentul când se ivea pe cer prima rază de lumină. De aceea ea este introdusă astăzi prin ecfonisul rostit de preot sau diacon: “Slavă Ţie Celui ce ne-ai arătat lumina!”

Updated: 10 martie, 2014 — 12:43
ornament