Învățătură despre Vecernie

Vecernia, sau slujba de seară este prima dintre cele șapte Laude bisericești cu care se începe serviciul divin public al fiecărei zile liturgice. Termenul de Vecernie este de origine slavă (de la veceru-seara) și a fost preluat atât în limba greacă cât și în latină. Denumirea românească latinizată este de Vesperina.
Timpul săvârșirii
În vechime, Vecernia se săvârșea după apusul soarelui. Astăzi, după Tipic, Vecernia este săvârșită aproximativ la ora 4 înainte de lăsarea serii. În zilele de vară când se înserează mai greu Vecernia poate fi săvârșită și la orele 5-6 ale zilei. Excepții de la această regulă sunt cazurile în care Vecernia este unită cu una din cele trei Liturghii (cu Liturghia Sfântului Grigore Dialogul în toate miercurile și vinerile din Postul Mare; cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: de 4 ori pe an: în ajunul Crăciunului, în ajunul Bobotezei, în Joia și Sâmbăta Patimilor; cu Litughia Sfântului Ioan Gura de Aur: la Buna-Vestire, în cazul în care acest praznic cade într-una din zilele de rând ale săptămanii). Tot ca excepții sunt și cazurile în care Vecernia este săvârșită în timpul dimineții (toată perioada Postului Mare). În Duminica Rusaliilor (Vecernia Lunii Rusaliilor) se săvârșește în Duminica Rusaliilor după Liturghie și în Vinerea Patimilor.
Scopul Vecerniei
Rostul rugăciunii de seară este acela de a aduce lui Dumnezeu mulțumire pentru ziua care a trecut și pentru a cere ajutorul pentru petrecerea nopții care se apropie. Sfântul Vasile cel Mare spunea despre Vecernie: “Când ziua se sfârșește, se cade să mulțumim pentru toate câte am primit în curgerea zilei aceleia și pentru toate câte am împlinit cu bun spor; apoi să mărturisim toate câte nu le-am împlinit, fie că greșeala noastră e cu voie sau fără voie, sau în taină făcută, fie prin cuvinte, ori prin fapte, ori ascunsă în inima; pentru toate trebuie să-L facem pe Dumnezeu îndurator prin rugăciune. Căci cugetarea asupra celor trecute e de mare folos, ca să nu cădem iarăși în asemenea păcate;”
Explicarea rânduielii Vecerniei
Formula de binecuvantare de la începutul Vecerniei: “Binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru…” arata că, în epoca de început a istoriei mântuirii, pe care o reprezintă această slujbă, omenirea nu știa altceva despre Dumnezeu decât că El există și că e Unul singur. Caracterul nedesăvârșit al revelației din acele îndepărtate vremuri este simbolizat și prin faptul că la începutul slujbei se deschide numai dvera pe când ușile împărătești rămân închise, închipuind astfel cunoașterea nedeslușită și vaga, pe care o avea atunci lumea despre Dumnezeu și care se întemeia mai mult pe amintirea revelației primordiale, de la creație.
Ieșirea preotului din altar și rămânerea lui în fața ușilor împărătești (închise) în timp ce citește în taină rugăciunile luminilor simbolizează alungarea din rai a strămoșilor noștri Adam și Eva.
Cădirea de la “Doamne strigat-am…” este simbolul văzut al rugăciunii noastre pe care o înaltam către Dumnezeu așa cum se înălța fumul de tămâie.
Vohodul (Ieșirea) cu cădelnița simbolizează venirea Domnului în lume iar deschiderea ușilor împărătești înainte de vohod reprezintă redeschiderea raiului pentru om prin venirea lui Adam cel Nou, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Imnul „Lumină Lină” este dintre cele mai vechi provenind după unele izvoare încă din secolul II. Rostirea sau cântarea imnului în acest moment, voia să spună că în haosul și în întunericul în care se zbătea omenirea în perioada Legii Vechi, așteptarea și venirea lui Mesia erau ca o stea călăuzitoare, dătătoare de încredere și nădejde. De aceea importanța momentului este marcată prin formula “Înțelepciune drepți!”.

Rugăciunea dreptului Simeon: “Acum liberează pe robul Tău Stăpâne…” are origine biblică. Textul  ei îl găsim în Evanghelia Sfântului Evanghelist Luca capitolul II, 29-32. Ea simbolizează apusul epocii Vechiului Testament odată cu venirea Mântuitorului Iisus Hristos.

Updated: 10 martie, 2014 — 12:43
ornament