Dreptul de a fi liber lui Dumnezeu
Marele pacat al lumii contemporane e sumbra ei alergare pe caile libertatii tragice. Omul modern, inarmat cu un complex al unei ratiuni fara un temei etic, si-a construit taria vietii lui pe o roca sfaramicioasa a unei tehnocratii ce are la baza numai materia si procesul ei mecanic cu toate urmarile decaderilor fizice si chiar intelectuale ale omului. Si totusi ei o spun cu mandrie, ca s-au eliberat de metafizic si de sacru, dobandind o independenta umana. Acum ei limiteaza viata numai la un proces teluric, cu totul temporar. Senzualismul, tropaitul de pe stadioane si amenintari de pumni si de atomi e tot ce da tarie efemera de afirmare a omului! O alergare dupa vane mariri stapaneste pe cei mai multi! Compromisul fara de nici un scrupul moral e legea ascensiunii lor! Sub acest cer mundan, cu astfel de eronate calcule, ei contesta totul si ameninta cu o antropologie viciata! Comuniunea omului, ei o vad numai pe aceea cu hrubele pamantului, de ale carui catarami unsuroase ei se tin cu toata taria. Omul, spun ei, descinde din fiarele pamantului, evoluand doar ca inteligenta si vorbire, dar moralmente ei continua sa traiasca pe culcusul acelorasi instincte primitive ancestrale, care adesea izbucnesc cu violenta in tot felul de atrocitati pana la cele mai oribile brutalitati si ucideri in revolutii si chiar in timpuri pasnice. De aceea, pe drept, Madame Roland, in timpul Revolutiei Franceze, a strigat: „O, Libertate, ce crime se savarsesc in numele tau! ” La aceasta tragedie a vietii a dus aceasta libertate independenta fata de Dumnezeu si de sacru, pe care necredinciosii insisi au ales-o! In acest flux istoric dramatic coboara adesea si tineretul si copiii chiar ai timpurilor noastre, infierbantati de o libertate tragica. Ei cauta mereu sa rupa stavilele bunelor moravuri! Ei se ascund chiar intr-o alergare gresita in adancurile a tot felul de pacate ce le savarsesc la intuneric! Unii ca acestia, precum se spune in Biblie, „folosesc libertatea ca prilej de a sluji trupului” (Galateni 5: 13). Si totusi, si pentru unii ca acestia, ca si pentru omenirea toata, mai este o salvare, cu un cer senin de spiritualitate crestina! Sub boltile bisericilor, e o imparatie a lui Dumnezeu, cu priviri parintesti de asteptare a intoarcerii fiului ratacit; cu un altar de jertfa a lui lisus Hristos, Ce mereu se sacrifica pentru mantuirea lumii; cu o Sfanta Evanghelie, in care flacareaza adevarul absolut; cu o revarsare de puritate si sfintenie a darurilor Sfantului Duh in Sfintele Taine; cu norul de marturii istorice al tuturor sfintilor, care-s pilde vrednice de urmat in impacarea omului cu om si a omenirii cu Dumnezeu. In Sfintele Biserici noi suntem chemati sa fim casnicii lui Dumnezeu, traind dupa voia Sa ce ne da o demnitate divina a vietii, cu totul superioara. Pozitiv, lisus Hristos cere sa avem cele doua iubiri, de Dumnezeu si de oameni, care arunca vrajba si ura, razboiul si jaful, otrava pacatului si a uciderilor. In omenire, lisus Hristos e Intelepciunea insasi si Cuvantul care a zidit si continua sa zideasca o omenire noua. El doreste sa repuna omul in paradisul pierdut. Caci si dintru inceput si prin veacuri, pacatul e acela care izgoneste si arunca pe om la pamant si-n iadul vietii. De aceea, glasul lui Dumnezeu, prin profetul de demult, striga si astazi fiecaruia dintre noi: „De veti vrea si de ma veti asculta, bunatatile pamantului veti manca. Iar de nu veti vrea si nu ma veti asculta, atuncea sabia va va manca” (Isaia 1: 19-20). Libertatea alegerii insa, depinde de noi, de a fi in rai ori in iad, incepand chiar de aici, de pe acest pamant! Responsabilitatea o avem fiecare dintre noi, de a alege binele, ori, vai, libertatea tragica!
(din volumul „De la Antim la Pocrov – marturii si marturisiri”, 1984)
Autor: Pr. Dr. Vasile Vasilache sursa: Crestin Ortodox.ro
